𝐂𝐀𝐋𝐋 𝐅𝐎𝐑 𝐏𝐀𝐑𝐓𝐈𝐂𝐈𝐏𝐀𝐍𝐓𝐒!
sezonierii: atelier de cercetare a formelor de (auto)reprezentare a muncii și a vieții cotidiene sezoniere în agricultură
În perioada 10 mai – 9 iunie 2024, Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește expoziția de fotografie documentară sezonierii, gândită ca o declinare a eforturilor fotografului Cosmin Bumbuț și ale jurnalistei Elena Stancu, care au documentat în profunzime și au observat îndelung viața zilnică a sezonierilor români care muncesc în agricultură în țări din Europa de Vest. Pornind de la proiectul expozițional, vom investiga, în perioada mai – octombrie 2024, formele de auto-reprezentare ale unora dintre componentele definitorii ale migrației sezoniere (munca, locuirea, cultura materială, formele de petrecere a timpului liber) și modurile în care acestea se integrează și devin caracteristice pentru stilul de viață al celui pe care antropologul Vintilă Mihăilescu îl numea „țăranul recent” (transformări ale arhitecturii caselor, culturii materiale și ale elementelor componente ale gospodăriilor, formelor de agricultură practicată etc.). Atelierul este deschis studentelor și studenților de la programe de licență în științe sociale, arhitectură, geografie, artă și domenii conexe, în limita a maximum 10 participanți. ♦ 𝐈𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 Pentru a participa la workshop, vă rugăm să vă înscrieți în perioada 𝟏𝟒 – 𝟐𝟓 𝐦𝐚𝐢, folosind formularul de mai jos: https://forms.gle/CR4zrhCQPgWFaXRM9 Participanții vor primi confirmarea selecției pe mail 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝟐𝟓 𝐦𝐚𝐢. ♦ 𝐌𝐞𝐭𝐨𝐝𝐞 & 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦: Metodele de cercetare utilizate vor implica etnografia multimodală, interviurile situate și online, photo & video elicitiation, cartografierea și autodocumentarea interlocutoarelor și interlocutorilor. Prima întâlnire din cadrul atelierului va avea loc în data de 𝟐𝟖 𝐦𝐚𝐢, la Muzeul Național al Țăranului Român, în sala Irina Nicolau. Un al doilea workshop metodologic se va desfășura în 𝟒 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞, pentru a discuta cu participantele și participanții la atelier opțiunile și strategiile lor de cercetare. Următoarele întâlniri (minimum 2) vor fi stabilite în comun, în perioada iulie-septembrie 2024. Pe parcursul desfășurării workshopului vor avea loc prezentări (fizic sau online) ale unor invitați cu experiență de cercetare ale migrației, locuirii și arhitecturii. Rezultatele cercetării vor fi arhivate, prelucrate și diseminate în cadrul unui eveniment cu participare colectivă care se va desfășura la sfârșitul lunii 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la Muzeul Național al Țăranului Român și vor fi incluse în booklet-ul expoziției. ♦ 𝐂𝐨𝐨𝐫𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐨𝐫: 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐈𝐚𝐧𝐜𝐮 Bogdan Iancu este lector universitar doctor la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. În 2011 a obținut titlul de doctor în antropologie și etnologie la Universita degli Studi di Perugia. Cele mai recente publicații includ: „Locuirea în spații disputate. Case naționalizate, retrocedări și evacuări în București” (în Cristina Boboc et al., coord., De la stradă la ansambluri rezidențiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureștiul contemporan, Pro Universitaria, București 2016, cu Cosmin Manolache); „From Peasant Workers to Amenity Migrants. Socialist Heritage and the Future of Mountain Rurality in Romania” (în Journal of Alpine Research 2017, cu Andrea Membretti), „Rural Communities and Traditional Ecological Knowledge” (In Carole Crumley, Tommy Lennartsson and Anna Westin, eds., Issues and Concepts in Historical Ecology: The Past and Future of Landscapes and Regions, Cambridge University Press 2018, cu Anamaria Iuga, Anna Westin, Bogdan Iancu, Hakan Tunon) și „Ethnographic and Observational Turn in Contemporary Roma Representations” (In Irina Trocan ed., Romanian Cinema Inside Out: Insights on Film Culture, Industry and Politics 1912-2019, Editura Institutului Cultural Român, 2019, cu Ileana Szasz). Atelierul de cercetare și expoziția de fotografie documentară sezonierii fac parte din proiectul cultural „Sezonierii I”, inițiat de Muzeul Național al Țăranului Român și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul se va desfășura în perioada mai – noiembrie 2024 ca demers interdisciplinar, artistic și de cercetare a fenomenului migrației sezoniere, prin expoziția „Sezonierii” și o serie de ateliere, conferințe și sesiuni de film care vor pune în dialog cercetători, studenți antropologi, etnologi și arhitecți sau artiști și publicul larg. Program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Vă invităm să urmăriți evenimentele din cadrul proiectului pe platformele sociale: Facebook event: https://www.facebook.com/share/WpiKDqQXCf6TanNR/ Facebook sezonierii: https://www.facebook.com/profile.php?id=61558582026282 Instagram sezonierii: https://www.facebook.com/profile.php?id=61558582026282