Târgul Crăciun Țărănesc
19 – 21 decembrie 2025, între orele 10.00 – 18.00
Piața Țărănească organizează, în perioada 19–21 decembrie 2025, între orele 10.00–18.00, Târgul de Crăciun Țărănesc, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român. Intrarea este liberă.Meșteri populari și artizani din toate colțurile țării aduc cele mai frumoase creații lucrate manual: decorațiuni de Crăciun, icoane și vitralii, obiecte din lemn și sticlă, ceramică pictată cu motive tradiționale românești, ii, personaje din lână împâslită, jucării și țesături, bijuterii, lucrușoare croșetate, păpuși, coronițe și multe alte daruri autentice, realizate cu migală și pasiune.
Vizitatorii sunt așteptați și cu o bogată selecție de preparate tradiționale de post și de dulce: miere și produse apicole, zacuscă, murături și dulcețuri, cozonaci și plăcinte, brânzeturi și alte bunătăți specifice sărbătorilor de iarnă. De asemenea, bucătari pricepuți vor pregăti la fața locului preparate calde, după tradiție: sarmale de post și de dulce, mâncăruri la grătar, ciuperci și legume, bulz, borș de pește, păstrăv cu mămăligă și mujdei – de toate și pe degustate, așa cum cere obiceiul la Piața Țărănească.
Nu vor lipsi nici obiectele de colecție aduse de anticari, din lăzile de zestre ale satelor românești: ii, fote, catrințe, vâlnice, mobilier țărănesc, fețe de masă, pânză de casă și covoare. De asemenea, pot fi achiziționate bijuterii, porțelanuri, cărți vechi și diverse obiecte de epocă, dedicate cunoscătorilor și pasionaților.
Organizator: Asociația Urban Events Corina Berariu Telefon: 0744 860 082 E-mail: asociatiaurbanevents@gmail.com https://www.facebook.com/PiataTaraneascaRO/